Lentilele de contact – vedere fara limite

In sezonul rece multi purtatori de ochelari aleg sa alterneze portul de ochelari cu cel al lentilelor de contact.

Fie ca facem alegerea asta pentru un look discret sau pentru ca ne-am plictisit de ochelari este foarte important sa intelegem ca purtarea de lentile de contact implica o responsabilitate speciala din partea noastra.

De la alegerea lentilelor, la intretinerea lor si pana la aplicarea acestora este important sa ne informam inainte.

Care este avantajul suprem al lentilelor? Sunt “invizibile “.

Lentila de contact este un dispozitiv medical de corectie a viciilor de refractie (miopie, hipermetropie, astigmatism sau presbiopie) dar poate fi folosit  și pentru schimbarea temporara a culorii ochilor (irisului).

Materialele lentilelor de contact

Silicon sau silicon hidrogel

Lentilele de contact comercializate de optica OptiKlar pot fi din silicon sau silicon hidrogel. Acestea au denumirea de lentile de contact moi.

Avantajele lentilelor moi:

  • permeabilitate mai mare la oxigen (in special cele de silicon-hidrogel);
  • usor de purtat, confortabile si cu un grad mai mare de hidratare decat cele dure;
  • majoritatea tipurilor de lentile de contact moi pot fi purtate si in timpul noptii (port prelungit), fiind indicate in special pentru sportivi.

Lentile de contact dure (rigide permeabile)
Lentilele de contact dure au ca avantaj fata de lentilele moi rezistenta și durabilitatea materialului. Sunt recomandate in mod special in cazul astigmatismului neregulat sau cu valori mari si a keratoconusului.

Unul dintre cele mai importante dezavantaje ale acestor tipuri de lentile il reprezinta confortul la purtare. Acomodarea la aceste lentile poate dura saptamani pentru unii pacienti. De asemeni lentilele de contact dure au dimensiuni mai reduse decat lentilele moi, astfel riscul de a se deplasa de pe centrul ochiului fiind mai mare.
Dupa modul de purtare a lentilei de contact, acestea se impart in:

  • Lentilele de purtare zilnica: acest tip de lentile sunt de unica folosinta. O singura lentila se poate purta pana la 12 sau 24 de ore. La finalul zilei lentila se scoate si se arunca.
  • Lentilele de purtare continua (lunare): aceste lentile care au un nivel al transmisibilitatii oxigenului (Dk/t) foarte mare, permit lentilei sa poata fi purtata timp de 30 de zile. Cu toate acestea este recomandat ca lentila sa fie scoasa in fiecare noapte de pe ochi si tinuta in solutie antiproteica peste noapte. Acest lucru nu doar igienizeaza lentila si dizolva proteinele depuse pe ea, dar si hidrateaza materialul lentilei, conferindu-i astfel un confort sporit la purtare.
  • Lentilele de contact cosmetice: cu dioptrie sau fara, aceste lentile sunt de port ocazional. Majoritatea lentilelor de contact colorate au o recomandare de 30 de purtari. Acestea pot fi ocazionale sau permanente, in functie de tipul de lentila.

Indiferent de tipul de lentila ales este important sa stabilesti in primul rand parametrii individualizati privind portul de lentile de contact.

Consultatia efectuata de specialistii OptiKlar, pentru lentile de contact stabilesc atat dioptria adaptata portului de lentile, dar și raza de curbura a corneei și diametrul acesteia pentru a putea alege lentila de contact potrivita.

De asemeni in timpul consultului pentru lentile de contact, la OptiKlar ai posibilitatea de a testa lentile de contact de proba pentru a stabili compatibilitatea si acomodarea ochiului la lentila de contact.

Programeaza-te acum pentru un consult la OptiKlar!